cand sufletul te lasa pe tine

imi lipsesc rasariturile langa prieteni dragi.si un zambet linistit. inca mi'e frica sa merg singura inainte. e ca si cum ai lasa un schiop sa mearga fara carje. si am fost atat de nervoasa cand am observat ca nu e bine deloc. m'am saturat sa urasc oameni si sa iubesc.. nici macar nu stiu ce iubesc.dar oricum incep sa imi doresc sa fie invers. sa fie totul nou. sa deschid ochii si sa vad totul altfel. nu mai pot sa tin in mine nervii astia. am nevoie sa evadez din cusca mea si sa invat sa va cunosc pe fiecare in parte.pentru ca sunteti o imagine cu totii. iar toate ranile se vor cicatriza.cand te vei uita atent peste un timp, vei reusi sa le vezi, fiecare cicatrice este un om care a trecut prin mine, dar a inchis usa si a plecat. si nu e vina lui ca a plecat, jur ca nu e a lui, e a mea. pentru ca eu am fost egoista. si un om suporta totul, pana la egoism. singurul lucru pe care il regret e ca nu pot sa dau timpul inapoi. dar oricum, imi cer iertare in fata tuturor. poate daca te uiti in ochii mei, cand vorbesc cu tine, ai sa vezi persoane, oameni carora ai sa le afli culoarea preferata, cartile citite, daca le plac pisicile sau bucurestiul si tot ce nu poti afla din buletin. si totusi, nu am niciun punct de sprijin sau de plecare. sunt in plina cadere,poate. as vrea sa am curaj.da,sunt lasa, inca imi tremura mana pe telefon cand vorbesc cu dentistul si mi se face un gol in stomac cand urmeaza sa zic ceva,ma rog. de fapt,imi lipseste curajul de a recunoaste. sau poate ca nu vreau sa accept. sunt atat de derutata.nu stiu nici cand trebuie sa zambesc sau sa tac din gura. am obosit sa tin ochii deschisi si sa fie din ce in ce mai rau.