miercuri, 16 aprilie 2008

Zvagnire

Trantesc usa dupa mine. Cobor scarile in graba. Si ma trezesc in fata blocului. Traversez. Las in urma injuraturii si claxoane. Dar nu'mi pasa.. nu'mi mai pasa de nimic. Ma grabesc. Nu stiu unde ma duc, dar picioarele parca nu vor sa ma lase sa incetinesc, pana si ele s'au obisnuit cu alergatul asta. Ploua. Ploua atat de tare. Si mi'e frig. Mi'e frig si sunt uda. Imi inchipui cum ar fi daca cineva ar veni si m'ar lua in brate. Ce bine ar fi. Dar nu e nimeni. Ma amagesc singura. Imi amintesc de cum era mai de mult. Rad. Dar lacrimile incep sa mi se rostogoleasca pe obraji. Privesc in jur. Inchid ochii. Ii deschid. Mai privesc odata. E acelsi lucuru. Aceeasi priveliste. De ce? De ce nu e ca in povesti. De ce nu ma transform si eu ca si Cenusareasa? De ce visele nu ma duc in trecut? Unde sunt? Unde e copilul din mine? Unde imi e zambetul? De ce si tot ce aveam mai de pret mi'ati luat? De ce sunteti atat de rai si de egoisti? De ce va bateti joc de viata mea.. imi dati voi alta?! Simt miros de ciocolata calda. Dar nu. Nu vrea sa ma ridic de pe banca asta rece si uda. Nu. Ma ghemiuesc. Incerc sa ma gandesc la ceva frumos. Dar nimic nu mai e frumos.. nimic. Ma prefac ca am inteles totul. Si incerc sa ma accept. Pana la urma eu sunt eu, si cine stie cat timp va mai fi asa. Imi sterg lacrimile. Ma ridic. Si plec. Plec zambind. Caci pana la urma indiferent de cine castiga, eu o sa plec zambind. Inca mai ploua. Dar nu'mi pasa.. nu'mi mai pasa..

2 comentarii:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
tzontonel spunea...

Genial !