Pentru ca totul se stinge mai repede ca un chibrit, pentru ca regretam doar atunci cand pierdem, pentru ca o viata de om poate fi luata mai repede decat data, pentru ca fiecare moment trebuie pretuit, pentru ca familia si prietenii sunt o persoana cu tine, pentru ca oricat nu ai crede, cineva chiar te iubeste, pentru ca de cate ori privesti inapoi ti se face un dor nebun, pentru ca chiar daca stii ca totul e trecator , tot iti e dor..

Multumesc oamenilor care imi sunt alaturi orice ar fi, multumesc celor care ma i'au in brate, multumesc celor care ma fac sa zambesc, celor care mi'au spus ca ma iubesc.. ma iubesc pentru nimic, celor care ma asculta, multumesc celor care mi'au facut parte din viata, celor care mi'au colorat zilele, multumesc celui care mi'a sarutat buzele pentru prima oara, multumesc celor care m'au ranit, celor care m'au facut sa sar in sus de bucurie, celor de care acum mi'e dor, celui care m'a facut sa tremur de emotie.. multumesc..

Momentan creierul meu este gol, paralizat de un singur gand..
Am vrut sa scriu in blog, nu stiu de ce dar am simtit nevoia sa scriu aici tot ce mi'a trecut momentan prin cap, asa ca am scris.. si as mai scrie.. dar ce? Ce mai pot zice? Ca viata e cel mai nenorocit lucru? Ca nu inteleg nimic din tot ce se intampla? Ca am ajuns sa nu stiu ce simt? Cum totul se schimba asa de repede? Dar nimic nu se uita..

Pleaca

Hai sa ne condamnam, hai sa dam vina unul pe altul, hai .. hai sa ne privim in ochi, hai sa ne scoatem veninul, hai.. sunt gata sa te ascult, cat am asteptat momentul asta, hai spune tot!

aham..
Ma obisnuisc repede cu oamenii care imi intra in viata, dar ma dezobisnuiesc greu de ei. Fiecare isi are rolul in piesa mea, fiecare isi invata replicile, joaca cat se poate de bine si apoi pleaca, pleaca, fara sa spuna nimic, ma lasa balta, apoi un altul apare, un altul isi accepta rolul, si ciclul continua.. continua..continua.. dar pana cand? chiar e la nesfasit? chiar nu ne putem dezobisnui de obiceiul asta prost si lipsit de logica, de a pleca, din viata cuiva, fara niciun motiv.. voi ii spuneti maturizare, sau necesitate, eu il vad doar ca pe ceva urat. Daca sa iti schimbi prietenii ca pe sosete, sau sa lasi prieteni buni pentru niste nimicuri, e un mod de a iesi din monotonie, nu pot decat sa va acuz si sa va privesc cu sila si muuultaa ura.
Stiu.. ca a treaba asta cu venitu' si plecatu' a devenit o chestie cat se poate de fireasca, si ca tot ce scriu eu aici o sa vi se para pura aberatie..
Dar eu continui, pentru ca daca nu e locul cuvintelor mele aici.. atunci unde?
Nu sunt buna la despartiri, niciodata n'am fost, si nu vorbesc de desparile cu "adio" " o sa'mi fie dor de tine" si multe pachete de servetele si lacrimi, vorbesc de despartirile care se intampla treptat, incetisor, incetisor pana cand te trezesti mai singur decat o sperietoare de ciori din mijlocul campului, si atunci te intrebi " unde dracu s'au dus toti?! " si daca tu esti vinovatul, sau ei si orgoliul ala ce pute sub ei.
Si sa stitii, ca oricat rau mi'ati face, si oricat de vinovati ar fi, atunci cand o sa ne intalnim pe strada intamplator, o sa va zambesc, dar nu pentru ca ma bucur ca v'am vazut, ci pentru tot ce am trait in timpul cand voi erati pe scena mea..
Eu imi vreau actorii, in permanenta alaturi de mine, fara sa renunt la niciunul din ei, fara sa'i schimb, fara sa'i pierd, caci daca unul pleaca, el nu mai poate fi inlocuit.

Atunci cand plecati, luati cu voi imbratisarile, zambetele, serile nebune, cantarile in mijloc de noapte, bataile, certurile si impacarile, emotiile, promisiunile, si tot ce a tinut de noi, si atunci cand vi se face dor, uitati'va peste ele, si gasiti un motiv intemeiat pentru care ati plecat.
Toate sunt doar franturi de poveste, ce ne'au legat atata timp, si poate ca inca ne mai leaga..
sa stii ca eu nu uit nimic, si mi se face dor.. si te caut, si ma uit inapoi, dar nu mai esti la fel, acum esti mare..

Esti doar o frantura de poveste

De ce m'ai invatat sa zbor si apoi m'ai lasat sa cad? De ce mi'ai aratat lumea prin ochii inocentei, si acum ma lasi sa cresc? De ce ma inveti sa lupt, si apoi ma lasi singura in propia batalie? De ce mi'ai promis ca nu o sa ma lasi sa cresc, si acum tu ma ajuti sa ma maturizezi? De ce mi'ai spus ca iti place zambetul meu si acum ma faci sa plang? De ce ma lasi sa ma topesc, si sa devin o balta plina de vise pierdute, lacrimi si sperante naruite? De ce ai avut gija de mine, si acum ma lasi singura in lumea asta mare? De ce m'ai invatat sa iubesc, si acum ma lasi sa urasc? De ce imi intorci spatele, cand eu am atata nevoie de tine? De ce pleci? De ce ?! De ce nu mai ai nevoie de mine? De ce iti sunt o alta victima? De ce imi lasi atatea amintiri? De ce te'am iertat de'atatea ori? De ce ? De ce m'ai reinviat? De ce ?
Sunt furioasa! Pe TNE! Pe MINE! te urasc! Te urasc, pentru ca existi, pentru ca m'ai luat in brate cand eram trista, pentru ca ma ciufuleai, pentru ca imi spunea ce iti place sa ma enervezi, pentru ca zambeai mereu, te urasc.. te urasc.. te urasc.. pentru ca mi'ai umplut sufletul de iubire, sperante si inocenta..
Vreau departe..departe de toti! Vreau sa va uit, vreau ..
Acum.. pleaca, si inchide usa dupa tine.. pleaca.. sper ca usa aia va ramane inchisa pentru totdeauna.. pleaca.. du'te.. cat depsre mine.. raman aici, dar nu aceeasi de ieri, am sa ma fac traficant de iluzii..

Ramai cu bine!

"Chestia" se numeste inima

De mult ma confuzaeaza foarte mult faza cu iubirea & co, dar chestia e ca deja incepe sa fie enervant. Ma derutati in ultimul hal. Toata lumea iubeste. Eh sa muriti voi?! Vreti sa va zic ceva? NU VA CRED! na! de ce? Paai.. cum sa va explic, voi.. roboteii aia care nu stiti decat sa va iubiti, admirati doar pe voi insine ( ceea ce uneori e chiar bine) v'ati gasit acum ca iubiti, dar ce iubire sufocanta fata de iubitu' / iubita . Bun.. am inteles ca e primvara.. ca e un nou trend sa umbli cu gagica/gagicu' de mana, sa faci poze in oglinda cu el/ea.. si altele.
Pana la urma cred ca inima asta e.. o cutie, sau poate un carton, dar in niciun caz prin acea " chestie" nu curge sange, nu exista ventricole, sau ce mai spune profa de bio ca are prin ea.. serios acum, nici macar sufletul, cu care tu de dai mare ca il ai acolo, de fapt nu e in "chestie" , de fapt sufletul tau e imaginatia ta, caci tu visezi ca iubesti, ca esti fericit, da.. tu de fapt nici macar nu stii ce inseamna sa simti, sa vibrezi la o atingere, tu esti doar un .. robotel.
Si sa nu crezi ca fac discriminari, sa nu crezi ca eu sunt altfel, sau el e altfel, si numai tu esti robotelul, nu.. cu totii suntem la fel dragilor.. imi pare rau ca va dezamgesc, dar, nu suntem absolut deloooc diferiti, cu totii zambim in aceeasi limba, la toti lacrimile sunt aceleasi (si la fel de sarate :P ) , niciunul din nou nu are " chestia" mai smechera, functionam pe aceleasi principii, pana si visele ne sunt asemantoare.. "Chestia" e la fel de goala la toti, oricat ar incerca cineva sa o umple cu ceva, tot ca nu reusesc, pentru ca pana la urma nu au ce pune.
Toata faza cu "chestia" e sa stii sa o ingrijesti, ca orice lucru, adica gandeste'te la un lucru care iti place extrem de mult si cum te ingrijesti de lucru ala, pentru ca pur si simplu il adori si vrei sa 'l pastrezi ptr totdeauna,eh.. cam aceeasi problema ai putea sa ti'o pui si cu "chestia" .. si sa nu o lasi sa devina ceva urat, zbarcit, si plin de ura , ca o vanzatoare de la Telegraf care iti spune mereu ca nu are marunt si iti arunca o privire de zici ca acum scoate sapa si iti da una, ci frumoasa, si stralucitoare, ca si cum ar fi noua, ca si cum nu ar fi acolo de ani buni, ca si cum.. intineresti pe zi ce trece tot mai mult .. incearca sa nu lasi pe cineva sa o sifoneze, sau sa strice ceva la ea, nu lasa pe oricine sa se atinga de "chestie", oricat de goala, pustie ar fi, e a ta, e poate singurul lucru care iti apartine pana la sfarsit de drum.
Simte'te diferit ( chiar daca nu esti) , da' e mai bine asa, tu diferit de toti ceilalti, si ei diferiti de tine.

Aahhh!! si incearca cat poti de mult sa nu regreti nimic din ce ai trait, priveste in urma cu zambetul tau ala amar, dar nu regreta.. priveste inainte si invata sa astepti, cand mami ti'a spus mai de mult ca vremurile bune iti sunt aproape .. sa stii ca avea dreptate..


Acum .. zambeste!

Domnu' fie cu noi!

Cele intamplate aseara mi'au lasat un gust destul de amar. Inca nu pot sa'mi revin cum niste femei in toata firea pot sa'si iasa din fire doar pentru ca vad niste "barbati" dezbracandu'se, si chiar m'a pus pe ganduri.. Toti se arata preocupati de viitorul nostru, si "vor" sa ne fereasca de astfel de situatii, dar cum sa'i mai crezi pe "oamenii mari" daca ei ne dovedesc ca nu au mai multa minte decat noi, si ca sunt in stare de multe ori sa faca mai rau decat un copil de 10 ani.
Ei ne tot acuza pe noi, ca suntem plini de vicii, ca nu stim sa ne purtam frumos, ca ducem lumea de rapa, dar ei ce fac? Ei care fura, care lesina daca vad niste maimutoi dezbacandu'se, care numai au sentimente, care nu mai arata niciun pic de interes fata de cei din jur, fata de noi..
Aseara (pentru prima oara) m'am simtit mai matura decat o muiere de 30 de ani, am simtit ca am trecut prin mai multe decat o "ea".

Mi'e sila.. mi'e sila de tot ce ma inconjoara, de oamenii falsi de care dau zi de zi, de situatiile penibile cu care ma confrunt, mi'e sila de fetele voastre pline de mandrie, de felul in care va purtati, mi'e sila.. pur si simplu..
Ma intreb .. daca va reusi vreodata cineva sa faca dreptate, sau daca va putea cineva sa va invete ce e cu adevarat important si ce nu, ce e bine si ce nu. Dar probabil ca cu fiecare generatie va fi din ce in ce mai rau, si asta ma infurie, ca nu pot sa fac nimic , si acchh!! ce v'as lua la palme pe toti, si v'as umili asa cum o faceti voi!

Eu .. astept.. nu ma intreba ce.. ca nici eu nu stiu, dar astept.. asteptarea asta mi'a intrat in reflex.. si astept..
M'am plictisit, de mine, de tine, de voi, e o plictiseala enervanta.

Punct.

Sunt bine. Asta am pretins toata saptamana.. sunt cat se poate de bine ( sau nu).
De fapt.. m'am saturat sa'mi plang toata ziua de mila, sau sa ma gandesc cum ar fi fost daca.. m'am saturat si de sperantele pe care mi le fac in fiecare dimineata cum deschid ochii, si de monotonia asta imputita, m'am saturat putin si de oamenii falsi de care sunt inconjurata, si de palmele pe care le i'au zi de zi, sunt satula.. sa pierd, sa astept, sa sper degeaba..

Si daca m'am schimbat ce? Si daca numai sunt asa cum am fost acum o luna, un an ,ce? Si daca nu mai am trecut ci numai prezent ce? Si daca eu ma simt bine cum sunt acum ce? Te oftici? De ce trebuie sa ma critici mereu, de ce crezi ca chiar sunt o victima? De ce tii neaparat sa te urasc mai mult si mai mult si mai mult? Esti un las, asta esti! Un las care nu indrazneste nici macar sa ma priveasca, ci doar sa ma acuze!

Respirrr.. expiiirrr!!
Si o i'au de la cap!
Vreau sa cresc odata. Sau macar sa se schimbe ceva, pentru ca e atat de depresiv sa faci in fiecare zi acelasi lucru, sa nu te mai mire nimic, sa nu te mai bucure nimic, nici macar razele soarelui care se joaca pe fata ta..